Categoria Stocuri conține rapoarte fixe de gestiune, construite din documentele de stoc (recepții, bonuri de consum, transferuri, inventarieri, procese-verbale). Spre deosebire de rapoartele de vânzări, acestea nu se configurează — dar depind toate de gestiunea aleasă.
Selectorul de gestiune
Rapoartele de stoc lucrează pe o singură gestiune odată. Sub titlul raportului apare lista Gestiune — schimb-o ca să vezi același raport pentru Bar, Bucătărie, Terasă etc. Sub ea, raportul afișează mereu intervalul pe care îl acoperă.
Dacă un produs a ieșit din stoc fără un cost de achiziție cunoscut (ex. stoc negativ la un moment dat), valoarea lui nu poate fi calculată și apare ca „?” / „???” pe fundal roșu, cu un avertisment în capul raportului. Vezi exemple complete și cum se corectează în Stocuri negative și valori necunoscute.