Manual

Ecranul mesei

Când deschizi o masă intri pe ecranul mesei. Aici se ia comanda. El are trei zone: comanda (stânga), produsele (dreapta: categoriile + grila de produse) și butoanele de acțiune (un rând sus, un rând jos).

Ecranul mesei gol
Ecranul mesei, gol. Stânga: comanda (acum goală). Dreapta: categoriile și grila de produse. Sus: căutare + butoane. Jos: butoanele de acțiune (gri = inactive cât masa e goală).

Sub numele mesei apare starea ei: Libera, Ocupata, Comanda Client sau Comanda preparata in asteptare. Dacă masa are mai multe note, numele arată și „[Nota N]”.

Subtotal și Total

În colțul de jos al comenzii vezi Subtotal (suma produselor înainte de reduceri) și Total (suma finală, cu reducerile aplicate). Cât timp Totalul este 0, butoanele Încasează, Nota și Split sunt inactive (gri). Atenție: produsele aflate doar în buffer (netrimise) nu intră în Total — deci o masă cu produse doar în buffer are în continuare butoanele gri.

Ce urmează

Restul capitolului arată cum lucrezi pe acest ecran, în ordine: adaugi produse (vezi Adăugarea produselor), le trimiți la bucătărie/bar (vezi Buffer și trimiterea comenzii) și urmărești stările prin care trec până la încasare (vezi Stările comenzii).

Vezi tot capitolul: POS — Interfața de vânzare