# Ce este Istoricul pe zile

> Istoric pe zile — Chappa POS  
> https://chappa.ro/manual/istoric/despre-istoric/

Istoricul este o **arhivă numai-citire**: nu introduci și nu modifici nimic aici. Aplicația ia zilele deja închise și le prezintă ca rapoarte detaliate, ca să poți reconstrui orice zi de lucru — cât s-a încasat, cum, de cine și la ce masă.

## Ce înseamnă o „zi” în POS

O **zi** este intervalul dintre **deschiderea** și **închiderea zilei** în aplicație (vezi „Ziua” din POS): un moment de **activare** și unul de **închidere**, iar toate încasările dintre ele aparțin acelei zile. Nu coincide neapărat cu o zi de calendar — o tură care începe la prânz și se termină după miezul nopții este **o singură zi**. Toate cifrele unei zile (total, bonuri, vânzări pe produse, personal) se calculează **pe acest interval**, nu pe data calendaristică.

> **Nu este același lucru cu „Z”-ul casei de marcat**  
> Deși pagina le numește pe scurt „Z-uri”, ziua din POS este gestionată de **aplicație** și **nu este legată tehnic** de raportul **Z** al casei de marcat. O zi din POS poate cuprinde **mai multe Z-uri** — de la aceeași casă fiscală sau de la mai multe case. În practică cele două aproape sigur **coincid** (de obicei închizi ziua în POS când scoți Z-ul), dar nicio regulă nu impune asta.  

## Cum îl deschizi

Istoricul se deschide din **meniul principal**, apăsând dala **Istoric pe zile**. Se afișează lista tuturor zilelor închise; alegi o zi și i se deschide raportul complet.

> **Sfat**  
> Dă click pe orice captură din acest manual ca să o mărești.
